Printr-o postare pe pagina de Facebook, Toyota România a anunțat că modelul GR Supra va putea fi comandat și în țara noastră. Prețurile și startul vânzărilor vor fi comunicate în curând.
Ajunsă la cea de-a cincea generație, sportiva niponă a fost lansată în 2019, după o absență de pe piață de aproape 20 de ani. GR Supra este construită pe aceeași platformă cu BMW Z4. De altfel, ambele mașini sunt construite în aceeași uzină Magna Steyr din Austria.
Drept urmare, GR Supra a primit același motor cu șase cilindri în linie de 3,0 litri turbo, care produce 340 CP și 500 Nm de cuplu. Resursele sunt transmise către puntea spate prin intermediul unei cutii de viteze automată cu opt trepte.
În aceste condiții, GR Supra este capabilă să sprinteze de la 0 la 100 km/h în numai 4,3 secunde. Acest lucru este posibil și datorită funcției „Launch Control”.
La interior, coupe-ul sportiv combină elementele tradiționale de la un GT cu funcționalități ultra-moderne. Nu lipsesc pielea Alcantara și scaunele sport cu design inspirat de la mașinile de competiție.
Toate detaliile privind prețurile și data la care vor debuta comenzile pe piața din România vor fi anunțate de importatorul oficial al mărcii.
Sursa: Toyota România/Facebook